Joshua 3

Israel traversează Iordanul

1Iosua s-a sculat dimineață și a pornit din Șitim împreună cu toți fiii lui Israel. Au ajuns la Iordan și au înnoptat acolo, înainte de a-l traversa.

2După trei zile, supraveghetorii au trecut prin mijlocul taberei 3și au poruncit poporului, zicând: „Când veți vedea Chivotul legământului Domnului, Dumnezeul vostru, dus de preoții leviți, să plecați din locul în care sunteți și să-l urmați. 4Dar între voi și el să fie o distanță de aproape două mii de coți.
Aproximativ 1 km.
Să nu vă apropiați de el, ca să aflați astfel drumul pe care veți merge, căci nu ați mai trecut pe drumul acesta în trecut“.

5Iosua a zis poporului: „Sfințiți-vă, pentru că mâine Domnul va face lucrări minunate în mijlocul vostru!“.

6Apoi, Iosua le-a zis preoților: „Luați Chivotul legământului și treceți înaintea poporului!“. Ei l-au luat și au pornit înaintea poporului.

7 Domnul i-a zis lui Iosua: „În această zi voi începe să te înalț în ochii întregului Israel, ca să știe că Eu sunt cu tine tot așa cum am fost și cu Moise. 8Poruncește-le preoților care duc Chivotul legământului și spune-le: «Când veți ajunge la marginea apelor Iordanului, să vă opriți în Iordan!»“.

9Iosua le-a zis fiilor lui Israel: „Apropiați-vă să ascultați cuvintele Domnului, Dumnezeul vostru!“. 10Iosua a zis: „Prin aceasta veți cunoaște că Dumnezeul cel Viu este în mijlocul vostru și că va nimici dinaintea voastră pe canaaniți, hitiți, hiviți, periziți, ghirgașiți, amoriți și iebusiți. 11Iată, Chivotul legământului pe care l-ați încheiat cu Stăpânul întregului pământ traversează Iordanul înaintea voastră. 12Alegeți acum doisprezece bărbați din semințiile lui Israel, câte un bărbat din fiecare seminție. 13Când picioarele preoților care duc Chivotul Domnului, Stăpânul întregului pământ, vor intra în apele Iordanului, apele care coboară din amonte se vor separa și se vor opri grămadă“.

14Poporul a plecat din corturile sale ca să traverseze Iordanul, iar preoții care duceau Chivotul legământului erau înaintea poporului. 15Când preoții care duceau Chivotul au ajuns la Iordan, iar picioarele lor au atins marginea apelor Iordanului (căci Iordanul inundă ambele maluri pe toată perioada secerișului), 16apele care curgeau din amonte s-au oprit adunându-se grămadă pe o mare distanță, până la Adam, cetatea din vecinătatea Țortanului, iar cele care coborau în aval spre Marea Arabei (Marea Sărată)
Marea Moartă.
s-au scurs de tot. Și, astfel, poporul a traversat ajungând în fața Ierihonului.
17Preoții care duceau Chivotul legământului Domnului s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului, timp în care tot Israelul îl traversa, până când întregul popor a traversat Iordanul.

Copyright information for RonNTR